Smith & Wesson (fragment de roman)

De cum se lumină de ziuă, porniră spre Dom la bordul unei bărci cu motor pilotată de Alfred Rippley, însă nu înainte ca bodyguardul acestuia să-l percheziționeze.

Imensitatea pacifică era netulburată, o netezime perfectă se întindea peste oglinda de jad a apei. Rudy sorbea dintr-o limonadă. O frunzuliță de mentă se legăna între cuburile de gheață, clinchetul cristalului scump era inaudibil în huruitul motorului.

Cu o seară în urmă, la petrecerea de pe Jaluit, un atol desenat ca un șarpe în salba Insulelor Marshall, Alfred Rippley îi făcuse propunerea, cuprins de adrenalina unui cercetător marin:

— Trebuie neapărat să vedem acest grandios mormânt al secolului XX.

Rudy nu știa la ce referă.

— Domul Runit. E chiar în direcția aia.

Degetul arătător al milionarului indica spre un punct nevăzut din vasta noapte oceanică.

— Necropola nucleară? E aproape?

— Nu foarte, dar barca mea e o minune a vitezei.

— Și locul nu-i contaminat?

— N-o să pățim nimic într-o scurtă inspecție.

— Pe mine să nu mă luați în considerare, interveni soția lui Rippley, Marianne. Aflred e cel pasionat de sfârșitul lumii, nu eu.

Din câte remarcase Rudy, focoasa brunetă cu alură de obiect sexual adora să simuleze o atitudine democratică și detașată față de fixațiile periculoase ale soțului.

— Rămâne stabilit, domnul meu?

Alfred Rippley aștepta răspunsul cu paharul de șampanie pregătit de toast. Rudy apropie paharul și pecetlui:

— Poți conta pe mine.