Jr.

Tarkovski a lăsat în urmă nu o operă, ci o orbită. Meditațiile sale pe tema imaginii-timp, așa cum au fost transpuse cinematografic, au creat un monopol peisagistic în SF-ul metafizic. Cum să mai filmezi schele oxidate și clădiri părăsite, pereți mucegăiți și nămoluri învăluite în ceață fără să fii tarkovskian, fără să nu te revendici din Călăuza? Nu, nu prea ai cum să eviți asta. Și nici nu văd vreun motiv pentru care ar trebui s-o faci. Moștenirea SF a lui Tarkovski nu se cere înfrântă într-un meci al originalității. Ce să înfrângi? O genealogie? N-ai cum. O parte de vorbire din limbajul universal al cinemaului? Ar fi absurd. Rusul va fi mereu acolo, inevitabila și grandioasa notă de subsol.

Din acest blocstart tarkovskian pornește filmul lui Aleksey German Jr. – Under Electric Clouds (2015), și se îndreaptă spre un finish line unde îl așteaptă un alt colos. Taică-său, Aleksey German, supernovă a epocii postsovietice. Înainte de-a muri, în 2013, Seniorul și-a asigurat un loc cu totul inconfundabil în cinematografia mondială, finalizând proiectul său epopeic, ecranizarea romanului Fraților Strugațki – E greu să fii zeu. Un film atât de inclasificabil, încât pare frate de cruce cu un alt vizionar-kamikaze, polonezul Andrzej Zulawski și al său On the Silver Globe (1988).

Este de la sine înțeleasă, deci, tentația de a-l compara pe fiu cu tată. Ei bine, cum se descurcă German Jr. în acest cadru istoriografic? Mai mult decât onorabil.

Tehnic, e un festin de „planimetric photography” (David Bordwell) – adică, slow cinema.

Tematic, acțiunea e plasată în 2017, centenarul Revoluției Ruse. Întregul film este o plimbare meditativă și non-narativă a unor personaje prin șantierul unei clădiri corporatiste neterminate, înălțată pe ruinele unui fost muzeu.

Rusia lui Putin este demontată piesă cu piesă, depresie cu depresie, în nostalgiile unei intelighenții perestroikiste devenită peste ani o upper middle class îmbuibată cu idealuri telegenice. Iar de cealaltă parte a timpului pierdut, printre galerii de artă contemporană, avem beizadelele oligarhatului moscovit, care se dedulcesc în teze de doctorat despre reabilitarea lui Stalin, îl disprețuiesc pe „moșul expirat” Soljenițîn, și cutreieră cu mașini de lux ulițe mocirloase în căutare de bairamuri hipsterești.

Fiecare așteaptă un război mondial ca să se îndrăgostească de viață.