ISHIKAWA (flash fiction)

Cândva, Ishikawa era un fagure în burta mamei, acum este un fugar trădat de zei; prima împlântare este întotdeauna cea mai anevoioasă, chiar și pentru un mercenar experimentat, senzația cărnii străpunse induce o scurtă timorare brațului încordat; însă după ce tăișul se retrage, nervii se desfac din ezitarea mușchiului și, încălziți, se prelungesc ca niște rădăcini nevăzute în obiectul morții, devin una cu lama; Ishikawa împinge cu talpa stomacul spintecat, corpul greu al luptătorului cade pe spate, iar sub lumina lunii duşmanul îi pare, preţ de-o secundă, o momâie de fildeș; piciorul pică în fandare: ninjato a oprit deasupra creștetului raza unei alte lovituri, ivită de niciunde din vedeniile nopții; Ishikawa se desprinde cu agerimea unei vietăți fabuloase: mono-uchi, hasaki, boshi – cele trei trepte sacre ale tăișului despică gâtul fratelui de castă, aruncându-i din cavitate o vână de lichid întunecat; Ishikawa fuge, tălpile în jika-tabi răsună în văzduhul de cetină; până când bezna începe deodată să foșnească pretutindeni și zeci de uniforme negre pornesc după el duse de vântul lui Izanami; Ishikawa ştie că-n direcţia spre care fuge îl vor aștepta alţi şi alţi războinici, e doar o chestiune de secunde până când se va arunca cu pieptul înainte spre ceea ce i-a fost scris în legea lui Mikkyo; eu, Ishikawa, nu mai sunt o făptură, eu, Ishikawa, voi deveni un spirit, un construct ezoteric; a început: măşti aurii se întrupează din negrul cedrilor; genunchiul lui Ishikawa se apropie de pământ, goana lui este o panteră şi Ishikawa îşi face loc printre lame, în mişcări ce stârnesc aşchii de lumină în tăişurile pe sub care se strecoară; le aude bătăile inimilor prin metalul călit în cuptoarele lui Kagutsuchi; recunoaşte numele după iuţeala sau viclenia stilului: îl decapitează pe Nagato, îi amputează braţul lui Goemon, îi retează un picior lui Hanzo; sabia se întoarce în teacă, două seceri apar în mâinile lui, în timp ce Ishikawa urcă acum valea, zburând printre stânci, şi, ajuns sus, le înfige din săritură în ochii lui Kotaro, care, cu o ultimă respiraţie, să agaţă de Ishikawa şi, îmbrăţişându-şi fiul, îl trage cu el peste margine, în prăpastie, în iubire, înainte de minutul naşterii.

Smith & Wesson (fragment de roman)

De cum se lumină de ziuă, porniră spre Dom la bordul unei bărci cu motor pilotată de Alfred Rippley, însă nu înainte ca bodyguardul acestuia să-l percheziționeze.

Imensitatea pacifică era netulburată, o netezime perfectă se întindea peste oglinda de jad a apei. Rudy sorbea dintr-o limonadă. O frunzuliță de mentă se legăna între cuburile de gheață, clinchetul cristalului scump era inaudibil în huruitul motorului.

Cu o seară în urmă, la petrecerea de pe Jaluit, un atol desenat ca un șarpe în salba Insulelor Marshall, Alfred Rippley îi făcuse propunerea, cuprins de adrenalina unui cercetător marin:

— Trebuie neapărat să vedem acest grandios mormânt al secolului XX.

Rudy nu știa la ce referă.

— Domul Runit. E chiar în direcția aia.

Degetul arătător al milionarului indica spre un punct nevăzut din vasta noapte oceanică.

— Necropola nucleară? E aproape?

— Nu foarte, dar barca mea e o minune a vitezei.

— Și locul nu-i contaminat?

— N-o să pățim nimic într-o scurtă inspecție.

— Pe mine să nu mă luați în considerare, interveni soția lui Rippley, Marianne. Aflred e cel pasionat de sfârșitul lumii, nu eu.

Din câte remarcase Rudy, focoasa brunetă cu alură de obiect sexual adora să simuleze o atitudine democratică și detașată față de fixațiile periculoase ale soțului.

— Rămâne stabilit, domnul meu?

Alfred Rippley aștepta răspunsul cu paharul de șampanie pregătit de toast. Rudy apropie paharul și pecetlui:

— Poți conta pe mine.