Sunt multe povești care nu-și vor găsi locul în eforturile de conservare a brutalismului în Europa de Est, ci vor fi sortite uitării. Mă gândesc la anumite reverii aventuriere ale vieții în blocurile comuniste.
Verile copilăriei mi s-au depus cel mai acut în amintire. Orele prânzului, când în apartamente se lăsa picoteala siestei și tăbliile cu „Păstrați liniștea…”, iscălite cu pensula de câte un vecin în garaj și bătute în cuie la toate etajele deasupra panoului electric, căpătau relevanța unui hrisov împărătesc.
Afară, soarele ardea într-un vortex, dar zăpușeala nu îndrăznea să sfideze granița grătarului de șters tălpile de la intrarea blocului. Dincolo de ușile masive din fier, marmura comunistă cu picățele din pardoseală degaja o răcoare odihnitoare, ce făcea front comun cu somnolența amiezii.
Citește în continuare „Etajele”
Liviu G. Stan 