„Sânge de pasăre pe haine” în RS nr.5

Un nou fragment din „Sânge de pasăre pe haine”, de data aceasta în nr. 5 al REVISTEI DE SUSPANS:

Patru

*

Se auzea doar bâzâitul neonului. Încăperea avea tavanul înalt şi împânzit de mucegai. Un detaliu legat acel tavan îi confiscase atenţia: putea jura că fix în momentul în care clipea, petele de mucegai îşi schimbau rapid locul între ele.

– Aşadar, domnule… Cum vă cheamă?… Jaaa… Jaaa-rek… s-o luăm uşor şi de la capăt…

Îi spuse plictisit, trosnindu-şi degetele, bărbatul fălcos şi chel care stătea de cealaltă parte a mesei.

Pe masă, lângă cotul bărbatului, se afla o carte: „Zamolxe arianul”, de Pavel Coruţ.

Dawid încerca din răsputeri să se adune, dar suspiciunea cu care acel bărbat îl cântărea din priviri îl făcea să se simtă idiot şi neputincios. Se afla de o oră în sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, într-o încăpere neaerisită şi friguroasă, străduindu-se să explice că a fost victima unui atac, poate chiar a unei tentative de omor, unui poliţist care nu doar că îl privea ca pe un om nebun, dar afişa şi o atitudine dispreţuitoare. Era confuz şi obosit, sorbea dintr-un pahar de plastic o apă fiartă, maronie şi amară, care ar fi trebuit să fie o cafea, iar decorul sărăcăcios al biroului – un televizor, un cuier-trepied din fier, un dulap din fier, două scaune din lemn şi o canapea veche din piele artificială – îi accentua parcă şi mai tare confuzia, lăsându-i impresia că în orice moment poliţistul îl va plesni cu dosul palmei peste faţă şi-i va urla cât îl vor ţine plămânii: „Reacţionar nenorocit, are Tovarăşul Nicolae Ceauşescu ac şi pentru cojocul tău!”

Deci, spuneţi-mi încă o dată unde va aflaţi când aţi fost atacat şi de data asta, vă rog, fiţi cât se poate de coerent. Doar nu ne putem permite să ne jucăm cu treburi atât de serioase!

Poliţistul lăsă pixul din mână. Se ridică de la masa de lucru, făcu câţiva paşi prin încăpere, după care se aşeză pe canapea picior peste picior şi începu să bată toba cu unghiile pe braţul canapelei.

Dawid se străduia să-şi păstreze cumpătul. Prin urmare, luă de la capăt relatarea, cu răbdare:

– După cum v-am spus, aveam o noapte albă şi, neputând să adorm, am hotărât să iau o gură de aer, motiv pentru care am ieşit la o plimbare. Necunoscând oraşul, m-am rătăcit. Pe undeva, prin port, în apropiere de clădirea Căpităniei. La un moment dat, m-am luat după nişte urme de cauciuc şi am ajuns pe un vad, cel de aici, din apropiere de Inspectorat. Ei bine, după cum v-am mai spus de patru ori până acum, totul s-a întâmplat pe acel vad. În timp ce urcam, am fost cuprins din senin de o cruntă somnolenţă. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva, să adorm în plină stradă… Aşadar, simţind că-mi pierd echilibrul, m-am rezemat de un stâlp şi, fără realizez când ochii mi s-au închis, am adormit. Pur şi simplu, am adormit, aşa, cum adoarme un animal împuşcat cu un glonte tranchilizant. Repriza de somn a fost una scurtă, iar când m-am trezit, ei bine, atunci am fost atacat de…

Fu întrerupt de strănutul poliţistului, care, după ce îşi suflă nasul într-un şerveţel, blestemă:

– Lua-i-ar dracu’ să-i ia, cu iarna lor cu tot!… Deci, domnule Jarek, corectaţi-mă dacă greşesc: susţineţi că nu aţi reţinut din semnalmentele atacatorului decât faptul că, citez, „părea un copil”. Corect?

– Da.

– Deci da, deci corect. Aşadar, mai departe… Susţineţi că aţi fost atacat cu bestialitate de acest aşa-zis „copil” şi că, în urma loviturilor pe care le-aţi primit, v-aţi pierdut cunoştinţa. Corect?

– Da.

– Deci da, deci corect. Atunci, vă întreb eu, cum se face că nu aveţi nicio urmă de lovitură pe faţă? Nu ştiu, eu doar întreb, vorba aia, nu dau cu paru’…

Întrebarea poliţistului îl şocă.

Ridicându-se cu teamă de pe scaun, întrebă:

– Aveţi cumva o oglindă?

– Am una acolo, lângă cuier. Daţi geaca aia la o parte.

Se apropie de cuier şi dădu geaca la o parte.

Trecu un timp.

Un timp necuantificabil, deoarece, odată postat în faţa oglinzii, Dawid încremenise. Spatele lui se umpluse de mici puncte fierbinţi, care porneau de jos, din noadă, şi se împrăştiau apoi spre înaltul cervicalei. Începură să i se prelingă pe gât broboane subţiri de sudoare. Din oglindă îl privea, cu ochii crăpaţi de somn şi cu tenul străveziu, un chip intact, ca lustruit cu ceară, fără nici cel mai mic indiciu de vătămare. Nu mai avea puterea să clipească. Năucit de ceea ce descoperise, scoase pachetul de ţigări, fără a-şi îndepărta chipul din oglindă, şi-i rupse poleiala cu un gest greoi, ca pe sub apă. Chipul lui din oglindă, privindu-l fix în ochi pe cel din spatele oglinzii, îşi lipi o ţigară pe buza inferioară. Dawid din spatele oglinzii apăsă pe rotiţa unei brichete, scânteia produsă intră în contact cu gazul eliberat, iar chipul din oglindă îşi supse obrajii, trăgând primul fum din ţigară, un fum lung, care ieşi apoi pe nări. Chipul din oglindă îşi mută privirea de pe el însuşi pe poliţist, care, apropiindu-se de fereastră, trăsese perdeaula la o parte şi blestema:

– Lua-i-ar dracu’ să-i ia, cu iarna lor cu tot!… Domnule, Jarek, să văd spun ce cred eu că s-a întâmplat… Mi-aţi zis că sunteţi regizor, nu? Deci da, deci eu cred că, ca orice artist, sunteţi un om foarte creativ şi că, poate pe fondul oboselii sau, vorba aia, aşa, ca orice bărbat, poate aţi avut şi dumneavoastră un păhărel în plus, că, de!, arta cam cere sacrificii, nu?… Aşadar, mintea a cam început să vă joace feste, dar…

Mai departe, aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s