Dublul timp al postmodernităţii

Cronica mea la volumul Dianei Corcan, „Poemul singur”, apărută în Tiuk, nr.36.

Însingurarea nu e un act de dezrădăcinare şi nici spaima de a vieţui în lume. Însingurarea nu e un procedeu, ci o cale. Însingurarea e chemarea pierdutului. Înainte de a fi plătitor de taxe şi impozite, Poetul este un însingurat, căci Poetul nu are termen de valabilitate istorică şi nici aplicabilitate populară; el este dublul unei prezenţe ce mută şi încifrează trecutul în prezent, prezentul în viitor şi viitorul în abis; el gândeşteşi presimte, vegheazăşi mutileazăviaţa în inima unui soi de miraculos întunecat ce pândeşte pierdutul.

Astfel s-ar traduce, în linii mari, pulsul ideatic din „Poemul singur”, ultimul volum de poeme semnat de Diana Corcan, având ca punct de pornire şi punct de iluminare un tulburător motto din Fernando Pessoa, ce fixează din start – ca o afirmare radicală a unui crez ce respinge „stilul de viaţă” al luptelor şi prăbuşirilor de suprafaţă (culturale, sociale etc.) – amploarea ontologică a aventurii personale: „N-am nici ambiţii şi nici dorinţe/ A fi poet nu e pentru mine o ambiţie./ E doar felul meu de a fi singur” – spune Pessoa. Ce înseamnă să nu aparţii ambiţiei? Dat fiind că trăim în plin triumf civilizaţional al barbariei, răspunsul e unul greu de tolerat: a nu aparţine ambiţiei, înseamnă a înţelege că odată ce ai produs valoare, eşti aproape înfrânt, eşti lipsit de scut şi eşti singur împotriva tuturor, căci, o ştim cu toţii!, există o „lege” a umanităţii ce exaltă bolgia, iar acea „lege” ne spune că preferăm să spurcăm tot ceea ce ne arată – prin valoare artistică, prin valoare politică, prin valoare… etc. – că cerul şi pământul nu sunt o chestiune de proprietate, ci de onestitate. Cum dezvoltă Diana Corcan această stare de fapt?

1) Oferindu-ne o carte sfâşietoare (în sensul cel mai larg, literar şi etic al cuvântului sfâşietor), la sfârşitul căreia rămâi cu senzaţia acută şi greu de escamotat a unei vinovăţii sosind dintr-un adânc ce rar se manifestă şi persecută, a unei ruşini pe care raţiunea n-o poate distila prin nicio înscenare psihologică. Şi peste toate astea, un adevăr implacabil: „de fapt nu cuvintele ci minţile noastre ca nişte meduze/ fără sistem ingenios se descompun prea rapid în segmente/ sau nume traficate uşor – şi letale/ plimbăm de la unii la alţii esenţele rele născute din boli/ ni s-au înnegrit dinţii de la atâta mestecat nu de foame”

2) Printr-o apropiere faţă de Om pe care puţini, foarte puţini, extrem de puţini poeţi mai au curajul şi „dispoziţia” de-a o practica: Diana Corcan pare a fi printre rarii, foarte rarii, extrem de rarii adepţi ai regulii lui Vercors (pseudonimul scriitorului francez Jean Bruller), care spune aşa: „Niciun schimb, niciun cuvânt, niciun contact, nicio simbrie, nicio comunicare nu sunt posibile între ocupant şi scriitor.

3) Dotată cu o teribil de exactă înţelegere şi condensare imagistică a bolilor sufleteşti, Diana Corcan compune o epopee (atât structural, cât şi ca densitate existenţială) în centrul căreia se află Omul Tradiţional, rătăcind, „ca-ntr-un joc cu pedeapsă şi lumină”, prin statul, creierul şi pustia lăuntrică ale Omului Postmodern.

în jur se vorbeşte într-un dialect surd”     

Nu, nu vă gândiţi că avem de-a face cu o poezie ori poetică a verdictelor apocaliptice sau cu un spectacol al aproximaţiilor distopice. Nici vorbă de aşa ceva: sunt resorturi mult prea vii, mult prea febrile şi mult prea substanţiale de inteligenţă, de subtilitate şi de sensibilitate metafizică, pentru ca Diana Corcan să se preteze la prelucrarea în absolut a momentelor şi zonelor de iad flagrant ale realităţii uzitând de o retorică a tunetelor şi fulgerelor. Hologramicul şi halucinantul – două mărci definitorii ale imagisticii Dianei Corcan – nu sunt folosite pe post de generator de efecte speciale, mai exact cu scopul de-a „isca” producerea de imagini şi transe poetice memorabile sau obsedante, ci par a fi cele mai viabile metode de fotografiere mentală prin care deriva şi mutaţiile fiinţei pot fi imortalizate în profunzime, în ferocitatea lor esenţială, ieşind de sub primejdia eteratului ori a castrării sensului, pe care le implică reducţia simbolistă. Iată un exemplu: „în jur se vorbeşte într-un dialect surd/ şi la capăt un clopot se agită cu zgomot// până când semaforul deschide alt ochi// iar pornim/ omida se preface în şarpe bătrân se târăşte greoi/ şi nu mai am aer/ atâtea picioare care păşesc pe pământ deodată/ atâtea capete sugrumate într-un corp ce se întinde şi/ se strânge gemând/ (prea bolnav prea sătul)/ atâţia ochi fără nicio culoare”.

Întreg volumul este dominat de o zbatere a memoriei, a unei memorii lucide, ce trăieşte şi mărturiseşte oroarea dispariţiei omului întreg. Şi cine a urmărit evoluţia poeziei Dianei Corcan, de la „Stăpânul lupanarului”şi până la „Poemul singur”, şi a avut curiozitatea de-a observa cu atenţie felul în care poeta abordează şi percepe individul, istoria şi societatea, ştie că ne aflăm în prezenţa unei scriitorare cu o puternică fibră morală, pentru care literatura nu e act de evadare, nu e o cazemată săpată în vers, ci formă de rezistenţă. Căci acolo unde alţii se mulţumesc doar cu a simţi prezenţa Răului, poeta îl numeşte, absorbind până la combustie teroarea nevăzutului pe care acesta o instaurează, permiţându-i, ei, terorii nevăzutului, să-i inunde sistematic amintirile, ochiul şi inima, lăsându-se bântuită şi atacată de ea, de teroarea nevăzutului, însă niciodată modificată. Şi ce înseamnă a numi Răul? Înseamnă, scriitor fiind, să fii mai puţin preocupat de propria operă, şi mai mult de a vedea ceea aţii văd, dar nu vor să vadă…

Citeşte mai departe

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s