Pornind de la Kolakowski, cu Vladimir Tismăneanu

– Kolakowski şi-a propus în „Principalele curente ale marxismului” să studieze marxismul pornind de la un punct de vedere similar celui adoptat de Thomas Mann faţă de nazism şi relaţiile acestuia cu cultura germană. Practic, Thomas Mann n-a disociat ideologia nazistă şi mişcarea hitleristă de cultura germană, ci, din contră, a încercat să identifice ce elemente din cultura germană au făcut posibile ororile rezultate. Suntem, după cum afirmă Kolakowski, în prezenţa unui exerciţiu de autocritică culturală. Când credeţi că în România va fi posibilă autocritica culturală şi când credeţi că identificarea acelor elemente care au făcut posibile bestialităţile comunismului românesc va deveni o practică a cărei stringenţă nu mai poate fi pusă la îndoială?

V.Tismăneanu: – Pentru Thomas Mann, într-adevăr, romanul Doctor Faustus era o autocritică spirituală germană, un efort de a descoperi genealogiile, afinităţile secrete, ereditatea răsucită a unui sistem şi a unei ideologii care au dus la criminalitatea absolută. Kolakowski a încercat, iar eu cred că a reuşit, să lumineze filiaţiunile intelectuale ale marxismului, dar şi modalităţile în care această filosofie, care s-a visat una a emancipării universale, s-a convertit în forma supremă de legitimizare a unui nou sclavagism. În cazul României, chestiunea unei asemenea autocritici ţine de ceea ce observa Monica Lovinescu, o ipoteză pe care am dezvoltat-o în propriile mele scrieri: îngemănarea perversă a unui naţionalism instrumental, extrem de strident, cu un stalinism impenitent. În fapt, mai ales după 1960, pe fondul a ceea ce se numeşte „cotitura naţională”, sistemul comunist din România ajunge să adopte, să interiorizeze şi să adapteze teme ale extremei drepte interbelice. Nu ale conservatorismului, care rămâne un cal de bătaie al ideologiei oficiale, ci ale revoluţionarismului mistic, ale acelei orientări pe care istoricul Eugen Weber a numit-o „revoluţia arhanghelică”, deci a „vestitorilor” din romanul postum al lui Dinu Pillat. Protocronismul, despre care avem câteva studii importante, între care cartea Alexandrei Tomiţă, a fost tocmai expresia acestei hibridizări a internaţionalismului marxist de către ideologia xenofobă, autarhică, izolaţionistă a extremei drepte interbelice. Este ceea ce scrie şi Jacques Julliard în prefaţa excelentei cărţi a lui Florin Ţurcanu despre Micea Eliade şi teroarea istoriei. Am conceptualizat semnificaţia acestei direcţii intelectual-politice, cu ale sale prelungiri contemporane, în formula naţional-stalinismului ori, altfel spus, a stalinismului antisovietic. Se menţinea sistemul, se respingeau reformele hruscioviste: aşa a început divorţul României comuniste de URSS, imediat după ce liderul sovietic a condamnat „cultul personalităţii” lui Stalin la Congresul al XX-lea al PCUS (februarie 1956).

Citeşte mai departe în „Obiectiv Cultural”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s