Pornind de la Kolakowski. Cu Vladimir Tismăneanu

Cristian ROBU-CORCAN: – Kolakowski afirma că putem fi absolut siguri că nicio mişcare politică nu este expresia perfectă a „esenţei” acelei mişcări. Se petrece următorul fenomen: forţele sociale care se consideră reprezentantele unei anumite ideologii sunt, de fapt, mai puternice decât acea ideologie, chiar dacă depind, într-o anumită masură, de tradiţia acesteia. Ce rol a jucat marxismul în comunismul românesc?

Vladimir TISMĂNEANU: Între mişcare şi ideologie există întotdeuna o relaţie mediată. Chiar şi Marx, atunci când susţine că filosofia trebuie să se realizeze prin transformarea într-o armă a revoluţiei, nu uită că teoria îşi menţine un statut, o demnitate de sine stătătoare. Mai târziu, Lenin va schimba acest raport atunci când va proclama primatul organizaţiei revoluţionare şi va face din intelectuali, atunci când nu-i dispreţuieşte făţis, un strat ancilar, un fel de grup subaltern, cum ar fi spus Gramsci. Destinul marxismului, încă din anii a ceea ce Kolakowski numeşte „Vârsta de Aur”, deci ai părinţilor fondatori, a fost plin de capcane, serpentine şi răsuciri „dialectice”. Într-atât încât, în 1868, când a împlinit 50 de ani, Marx preciza, ba chiar avertiza, că nu se consideră marxist. Fetişizarea ideilor sale, convertirea lor în dogme sacrosancte nu aveau cum să nu-l alarmeze pe cel care mărturisea că maxima sa favorită era De omnibus dubitandum est.

Citeşte mai departe în „Obiectiv Cultural”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s