Ziduri şi gesturi

Publicat în 1989, „Călătorie într-un picior” este primul roman scris de Herta Müller după plecare ei din România, în 1987. „Cealaltă ţară”, cum o defineşte autoarea prin gura personajului central, Irene, un exemplu viu, deci intimidant, de om cu viziunea clară a „unghiului mort”, a acelui spaţiu tainic unde apăsarea timpului nu-şi mai găseşte expresia în teroarea timpilor morţi, ci în ceva mult mai dur – spaima de absenţă. Altfel spus, spaima faţă de tot ceea ce „nu răspunde la chemarea feroce din jur”, după cum formulează Pascal Quignard paşii distructivi ai absenţei. Substratul biografic este unul pronunţat, având la bază detalii din experienţa de emigrant a scriitoarei în Berlinul de Vest, episod pe care îl traduce într-o definiţie a dislocării identitare care face K.O. orice tendinţă – inevitabil penibilă – de reducţionism psihologic ori de „poreclire” culturală. Aşadar, emigranţii sunt: „Cu un picior călători, cu celălalt deja pierduţi”. Crunte, prin fermitatea simţirii, sunt scenele care descriu mişcarea gândurilor pe sub piele sau decorul uman, de zonă crepusculară, a Flottenstrasse-ului, „azilul politic” al repatriaţilor. Ex: „Pe Flottenstrasse oamenii păşeau neauzit. Iar feţele lor în stradă aveau aerul fotografiilor vechi (…) Pe Flottenstrasse hainele erau toate adunate din pomeni”. Fiecare pagină degajă o atmosferă apăsătoare, o oboseală de fontă, pânda unei come a spiritului, aşteptarea unui declic final, care să arunce în aer tot balastul de himere umaniste sub care sufletul este redus, de cele mai multe ori, doar la o „tematică” teologică ori la o „fiţă” de poet. Din spatele fiecărui cuvânt, viaţa îşi proclamă forţa şi îşi repoziţionează misterele, lăsând indicii doar în gesturi care, de obicei, scapă privirii. Acele gesturi sunt gesturi ale umbrei, gesturi care istovesc. Scris cu febrilitate, evaziv la nivelul ritmului narativ, de o dinamică imagistică cu încadratură ciné-vérité, evidenţiind limbajul prozastic special, pornind din inimă spre creier şi nu viceversa, al Hertei Müller, înarmat cu un resort interior care nu cunoaşte subterfugiul compromisului şi declanşând o poziţionare existenţială năucitoare sub absolut orice raport, „Călătorie într-un picior” pune sub microscopul bunului simţ istoric, al inteligenţei sufleteşti şi al curajului moral următoarele „negative” de viaţă: a) angoasa claustrofobică a dezrădăcinării; b) imbecilitatea elaborată a birocraţiei; c) mutaţiile monstruoase ale fiinţei sub acţiunea microbilor politici; d) limba morţii. Şi nu numai. Ca storyline, romanul se prezintă, în aparenţă, simplu, fără calambururile situaţionale ale unei intrigi „incendiare”. Numai că, sub raportul mizei umane puse la bătaie de Herta Müller, totul se complică. Rapid, fără jocuri de glezne. Dar discret şi subtil, fără „capitalul de simpatie” al unei invazii analitice. Ca la toate marile spirite literare. Cum? Ne oferă un indiciu Irene: „Chiar şi în cele mai frumoase case a fost torturat cineva. Nu pot să mă bucur că ele există”.

Mai departe în Obiectiv Cultural

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s