Educaţie fără politică?

Se discută în fel şi chip despre Legea Educaţiei Naţionale. Unii speculează apocaliptic sau o folosesc pe post de troc electoral, în timp ce alţii caută cu lupa şi penseta tot soiul de bombe metodologice ascunse în actul legii. În general, toate discuţiile gravitează – şi capitulează! – în jurul axului instrumentalist al legii (descentralizare şi integrarea în comunitate, abolirea criteriului vechimii la accesul pe posturi, măsuri anticorupţie etc.). Însă se omite cu paşi de balerină un aspect definitoriu, un organ-cheie pentru garantarea unei societăţi civile. Acest aspect nu este omis doar în noua Lege a Educaţiei Naţionale, ci lipseşte cu desăvârşire din toate legile care au defilat, din perioada post-decembristă şi până în prezent, pe scena învăţământului românesc. Este vorba de educaţia politică. Dacă ar fi să facem o autopsie a sistemului educaţional românesc post-’89, vom observa că tot ceea ce reprezintă formarea unui discernământ politic al individului (cunoaşterea criminalităţii comunismului, etiologia doctrinară, distincţia dintre istorie şi istorism, capacitatea de a diferenţia dintre practica politicii şi fenomenul generat de practica politicii, ideea de comunitate etc.) este ascuns sub preşul unei năucitoare repulsii populare faţă de ideea de politică; repulsie ce a fost întreţinută, cu o grijă meschină, de toate clasele politice care s-au perindat la manetele statului. Atenţie: a nu se confunda educaţia politică cu trepanaţia ideologică!

Citeşte mai departe

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s