Despre literatură. Şi nu numai.

„Există feluri de a vorbi care înfricoşează.

Altele care rănesc.

Există feluri de a vorbi care, în amintire, rănesc chiar şi după moartea celor care vorbeau.

Aceste voci, aceste intonaţii formează ceea ce putem numi familia.

Există feluri de a vorbi în care bântuie suflul unei voci moarte sau înăbuşite. Care nu vin de la morţii familiei, de la străbunii noştri direcţi. Care bântuie gâtlejul unei voci secrete, al unei oralităţi mai ascunse decât sunetul vocii, mai stinse decât murmurul, şi care te face să plângi.

Sunt cărţile.

Totalitatea cărţilor – mai puţin cele în care oralitatea sau societatea n-au fost sacrificate – formează ceea ce putem numi literatura – care este o familie nefamilială, indirect genealogică, o societate asocială”.

Spune Pascal Quignard.

În „Umbre rătăcitoare”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s