Gaston Bachelard

Aşa cum o defineşte Bachelard, reveria este condiţionată de absenţa grijii. În măsura în care visătorul „s-a desprins de grija care-i vine din grija altora”, în măsura în care „poate contempla, fără să numere orele, un aspect frumos al universului”, acest visător „simte o fiinţă care se deschide în el…Reveria nu se poate aprofunda decât visând în faţa unei lumi liniştite. Liniştea e însăşi fiinţa lumii şi a visătorului”. „Nu există reverie fără o stare bună”, scrie, în altă parte, Bachelard. Ontologia reveriei este una a stării bune şi a liniştii. Nu greşim dacă o considerăm – împreună cu Jean-Pierre Richard, continuatorul lui Bachelard în critica literară – o eudemonologie. Prin exegeza bachelardiană, lucrurile lumii au primit un sens, iar acest sens este unul fericit.

Mircea Martin

Cum poate, oare, un spirit să rişte să doarmă?

Gaston Bachelard

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s