Criticii spun lucruri trăsnite!

De curând, recitind o antologie de poezie montaliană („Eugenio Montale – Poezii”), m-am izbit, m-am izbit ca de-un stâlp ascuns în ceaţă, – la capitolul referinţe critice- , de un detaliu ce, la o primă citire,  mi-a scăpat, de o metodă „trăsnită” de analiză a textului poetic, de o rigoare desprinsă parcă din erotica cu beculeţe a lui R2-D2.

Un critic italian structuralist, Luigi Rosiello pe numele lui, s-a gândit, prin 1965, să interpreteze poezia lui Montale printr-o tehnică cel puţin energică, dacă nu printr-un nonsens de-a dreptul năucitor. Ce fulger revelator a brăzdat mintea lui Rosiello (un critic de altminteri dotat cu destulă imaginaţie încât să nu pună semnul egal între sfârâitul berii şi o simfonie de Mahler)? Rosiello s-a gândit la o, citez, analiză statistică a funcţiei poetice în poezia montaliană. Cum spuneam, năucitor!  Aşadar, iată ce splendoare de…recensământ…a rezultat:

Datele totale ale lexicului poetic al lui Montale sunt următoarele:

N=22.840

V=6.920 (nelematizat)

VI=4.754 (lematizat)

Pentru fiecare operă în parte avem în schimb următoarele valori:

Ossi di sepia: N=8.677

V=3.323 (nelematizat)

VI=2.283 (lematizat)

Occasioni: N=6.797

V=2.718 (nelematizat)

VI=1.866 (lematizat)

Bufera: N=7.322

V=2.889 (nelematizat)

VI=1.955 (lematizat)

Prima operaţie de făcut e să se determine media de frecvenţă a totalului cuvintelor, aplicând formula simplă:

N⁄VI

şi deci vom avea

22.840⁄ 4.745 = 4,80

Cum se vede, frecvenţa medie a fiecărui cuvânt, calculată pe baza sumei totale a frecvenţelor, e mai degrabă joasă, ceea ce face să se presupună intuitiv că Montale are un vocabular foarte bogat, sau cel puţin foarte dispersat.

Pentru a calcula media de frecvenţă referitoare la fiecare operă în parte, procedeul va fi puţin mai complicat, întrucât trebuie să calculăm un anumit coeficient cu greutate statistică. Într-adevăr, dacă se însumează cele trei valori ale lui V (sau VI) referitoare la operele luate în parte, nu vom obţine 6.920 (4754), ci o cifră mult superioară, adică: 8.930 (sau 6.134). Aceasta depinde de dispersia statistică reprezentată de faptul că un cuvânt care apare în toate cele trei opere, va fi socotit o singură dată în lista totală, dar de trei ori în suma listelor parţiale. Trebuie deci să calculăm acest coeficient, care rezultă din raportul: V= suma partialelor⁄V= total

adică:

8.930⁄6.920  sau  6.134⁄4.754 = 1, 29

Concluzie: Rosiello ştie să facă atmosferă (ba, mai mult, ştie să provoace atacuri cerebrale)! De, toţi structuraliştii au fost, într-un fel sau altul, nişte „party people”, de-aia le-a ieşit mereu treaba asta complicată cu atmosfera…

Ah, era să uit! Iată şi legenda:

Rosiello notează cu N „lungimea textului”, mai precis „numărul de cuvinte diferite folosite de autor, fără să ţinem cont de frecvenţa lor”. VI semnifică vocabularul „lematizat”, adică acel vocabular în care diversele forme flexionare, înregistrate în V, sunt trecute sub cuvântul aflat în forma lui din dicţionare.

Anunțuri

3 gânduri despre „Criticii spun lucruri trăsnite!

  1. :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s