Către supărările lui Stancu

O spun ca oligofren, paranoic şi, bineînţeles, dobitoc: Gheorghe Bunea Stancu e în cădere liberă şi – trebuie menţionat –, ca orice nulitate absolută în ale politicii, crede că tocmai asta-i arta politică, ultima chakră a bazatului, fineţea loviturii decisive. Numai că Gheorghe Bunea Stancu, un bărbăţel ambiţios fiind din fire, nu realizează două lucruri: 1. faptul că ceilalţi ( Simionescu et. Rotaru, de exemplu) tac în timp ce el scuipă înjurături la adresa unuia şi altuia, nu înseamnă în mod obligatoriu că o fac deoarece sunt sclavii puterii sale politice, ci – istoria ne-a demonstrat – poate fi şi preludiul tandru şi permisiv al unei subminări, căci – se ştie! – în politică nimeni nu tace fără un scop, un scop de obicei ascuns, un scop de obicei pervers; 2. faptul că a reuşit să-şi întindă ţarcul pe jumătate de oraş şi că mai toate marionetele oborului politic brăilean îi sărută ghiulul frematand de ardoarea supunerii, nu înseamnă neapărat că a acumulat şi putere politică, putere care să-l apere de eventuale manevre ofensive, lucrături pe la spate, etc. Or, în acest caz – iarăşi ne-a demonstrat tot istoria – dacă în politică nu ai putere politică, atunci e clar!, singurul tău „destin” e acela de papiţoi de manevră, de paravan ori, cum se pare că stă treaba în ce-l priveşte pe Stancu, de combinagiu. Cu unul ca Gheorghe Bunea Stancu totul e foarte uşor: îi învârţi cheiţa şi îl laşi să se manifeste natural, adică iraţional, iresponsabil, neinteligibil şi ca un apucat, şi aştepţi să cadă-n prăpastie. Căci unul ca Gheorghe Bunea Stancu, mai devreme sau mai târziu (de obicei, mai devreme), chiar şi fără o prăpastie în jur, tot găseşte el una în care să cadă, chiar de-ar fi să şi-o sape singur.

În fine, după ce am ascultat ultimele înregistrări în care Stancu, judeţeanul nostru torţionar al gramaticii şi atlet al şarmului şantierist, etichetează „Obiectiv”-ul ca fiind o redacţie de oligofreni, m-am gândit serios la o întrebare pe care mi-a pus-o zilele trecute un bun prieten după ce a ascultat aceleaşi înregistrări: Liviu, unde am ajunge dacă, prin cine ştie ce tertip sordid al sorţii, banii pe care-i au genul ăsta de politicieni cu caracter infect, ar ajunge să fie egalaţi şi de un creier pe măsură şi de un talent politic pe măsură şi de o profundă cunoaştere a doctrinelor? Îţi imaginezi ce amestec letal ar rezulta?

N-am vrut să-i răspund.

Nici acum nu vreau să-i răspund.

Am preferat/prefer doar să-mi înghit nodul din gât.  

Anunțuri

3 gânduri despre „Către supărările lui Stancu

    • Domnule Iordache, sa inteleg ca sunteti corectitudinea politica in actiune? Dar argumentul? Sau de aici intram abrupt intr-o zona interzisa, infertila si daunatoare „perspectivei” personale?

  1. hai salut,parerea mea despre ce ai facut tu hai pe bune te pui cu stancu care monopolizeaza tot e ca si cum iai da o plama lui dumnezeu glumesc iate tot de el ca oricum nu mai are mult si pik de la putere fal de tot taranu ca asa este dar este bine sa fie cineva care sa ii aminteasca de unde a plecat dovada pregtitiva: era imbracat la costum cu cravata,camasa alba si ADIDASI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s