Dinescu sau elogiul şmecheriei

A fost o vreme în care Mircea Dinescu putea fi girat drept un apărător al valorilor democratice, mai ales în contextul în care, până la căderea hidrei roşii, s-a dovedit a fi un militant fervent al protestului anti-comunist. Numai că, odată cu sfârşitul terorii ceauşiste, Mircea Dinescu (considerat de Radio Europa Liberă un „erou al conştiinţei naţionale”), s-a transformat subit într-unul dintre cei mai pernicioşi saltimbanci ai circului mediatic românesc. Ca să fiu sincer, niciodată nu l-am simpatizat pe Mircea Dinescu. Motivul? Caracterul lui histrionic, faptul că de fiecare dată a fost dispus să joace ţonţoroiul oriunde a simţit aburul piperat al ciolanului şi faptul că, fără cea mai mică reticenţă, a îmbrăcat haina zdrenţăroasă a cinismului amoral. Mai exact, faptul că a ales să-şi avorteze tona de talent scriitoricesc pe altarul funcţiei de menestrel-majordom al Cotroceniului… şi pe vremea lui Iiescu, şi pe vremea lui Constantinescu, şi pe cea a primei preşedinţii băsescine.

Istoric vorbind, în cazul lui Mircea Dinescu consider că avem de-a face cu drama standard a proletariatului. Adică, dă-l în mă-sa de prinţip că îmburghezirea-i scopul! Antropologic analizând situaţia, lucrurile stau simplu: Mircea Dinescu, bahicul nostru apostol şi amoraş al poantei, pare a fi doar un şmecheraş ofticos cu avânturi de ciocoi.

Citeşte mai departe

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s