Mazilescu şi Badalamenti

Ori de câte ori trec peste poezi lui Virgil Mazilescu, nu contenesc să fiu frapat de bizara linearitate a agoniei lui muzicale ( un detaliu foarte interesant în lirica mazilesciană, nu doar ca material psihanalitic), o linearitate în totală disonanţă cu restul „mecanismelor” sale agonale – deşi acţionează toate în acelaşi timp formând o teribilă armonie – , al căror numitor comun este o etică a fracturii. De aceea mă gândesc că cel mai potrivit compozitor pentru tribulaţiile lui Mazilescu ar fi Angelo Badalamenti, plăsmuitorul oficial al metastazelor grotesc-fantasmatice, ca „excitaţie” a subconştientului, din filmele lui David Lynch. Deci, să intre în scenă Virgil Mazilescu şi Angelo Badalamenti:

vino

de Virgil Mazilescu

vino

povesteşte-mi despre capul viţelului

în zori pe masa albă din bucătărie

bunica noastră cea de toate zilele

cânta o triluli tri

                                 luli

sângele scurs nu-l voi da la câini

nici ghiocelul şi cu atât mai puţin

nepoţii cu drăguţe nasuri murdare

tu pe o masă albă

tu pe un heleşteu atlantic

hei tu jumătate din capul viţelului

hei tu

şi astfel cu câtă duioşie mi-ai spune: măcelar

regescule măcelarule ochi săpător

în degetul mic se mai răscoală un mic imperiu?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s