Popor, populaţie, electorat, nimic

Motto: „Fiecare se ia pe sine drept scop, primă şi ultimă raţiune de a exista”. (Alexandru Paleologu)

Că la ora actuală politica românească e o industrie de afaceri dubioase peste care domneşte, ca un roi de zmei burzuluiţi, o şleahtă de incompetenţi dezabuzaţi şi loviţi de sindromul reformei falimentare e lucru ştiut, clasat şi preschimbat într-o cultură fertilă. Că PSD-ul a trăit mereu o veritabilă reverie a muncii în vederea înhămării oricărei tentative de democratizare a mentalului colectiv, e de asemenea un lucru ştiut. Că spiritualitatea acestei naţii trăieşte de 20 de ani o continuă şi monstruoasă mutaţie spre punctul terminus al unei pervertiri barbare e un lucru bănuit, dar respins cu fanatismul hipotermic al ignoranţei. Însă am să mai adaug şi eu „cartea tehnică” a încă unui sindrom ce-şi face – cu prisosinţă – simţită prezenţa în special în climaxul oricărei campanii electorale. Care este? Consemnarea tacită la circul manipulant al dărniciei de partid. Cum adică? Adică participarea, într-un număr angoasant de mare, la manifestaţiile organizate de candidaţii la preşedinţie. Fie ele culturale, fie de sedare a conştiinţei prin îmbuibare cu mici colectivi, cu sarmale colective, etc. Asta nu presupune în mod obligatoriu că participarea va fi la fel de masivă şi la vot. Şi tocmai de aici pleacă mutaţia.

Citeşte mai departe

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s