Vilhelm Moberg – “Trăim numai o dată”
by Liviu G. Stan
Vilhelm Moberg e un scriitor cvasi-anonim la noi.
Vilhelm Moberg e genul de scriitor pe care scriitorul român nu îl poate tolera.
De ce?
Nu vă spun.
Trăim numai o dată e o carte cu fibră, cu discernământ, cu opinie (!) – tendinţă pe cale de dispariţie – şi de un angajament senzorial rar întâlnit în „compoziţia” felului de-a fi al nordicilor. Un „romănel” cu multe dileme, dar care pune o singură întrebare. Una cinică, deci tristă: până la urmă, de ce ne mai trebuie cerul, dacă din el nu plouă cu bani?
Eiiii, de aici încolo pătrundem în Creştinism şi mulţi se vor simţi jigniţi…
De aceea, îi dăm cuvântul lui Vilhelm Moberg:
”Deasupra apei pluteşte sfârşitul omului.
Avioanele s-au pierdut curând în depărtări. După câteva secunde, vacarmul Air Alert s-a stins. Văzduhul nu mai răsună de galopul cavalerilor cerului. Tăcerea se aşterne din nou – nu s-a întâmplat nimic. Dar în depărtare, aud ca mai înainte trenul care nu opreşte niciodată, mugetul întinderilor de apă. Cele vremelnice au trecut, cele eterne rămân”.
