Dacă până în prezent mârlănia patologică şi comportamentul primitiv (de un primitivism inconfundabil) îl recomandau pe Gheorghe Bunea Stancu drept unul dintre cele mai groteşti şi frustrate personaje nimerite pe izlazul politicii locale, atacul violent de zilele trecute la adresa lui Costel Filip, pe care l-a blagoslovit cu apelativul “panaramă”, marchează o nouă etapă în evoluţia umorală a preşedintelui CJ. De fapt, ca să n-o lungesc prea mult, avem de-a face pur şi simplu cu un golănău. Nu-i nicio metafizică la mijloc. Un golănău parfumat la subsuoară ce s-a trezit într-o zi şef peste judeţ şi a decis că singurele ingrediente prin care se poate face social-democraţie la Brăila sunt furca agitată în aer şi dialectica băloasă a invectivei.
Acolo unde ar fi trebuit să dicteze dialogul democratic, Bunea Stancu a plasat schizofrenia peceristă. Acolo unde ar fi trebuit să primeze dezbaterea publică, Bunea Stancu a implementat răcnetul preistoric. Acolo unde ar fi trebuit să decidă discernământul politic, Bunea Stancu a legitimat bâlba miştocărească, hârdăul cu contracte şi meteahna dobitocească a interlopismului. În fine, acolo unde s-a cerut a fi practicată social-democraţia, Bunea Stancu a reactivat facilitatea comunistoidă a execuţiei politice. La această extravagantă întunecime a minţii se rezumă tot “praxisul” stăncian.
Nimic nu e mai rău decât prostia agresivă, spunea Goethe. “Filipe, ce cauţi tu la stadion, mă, nenorocitule? Ai dat tu vreun ban la această echipă? Să nu mai vii pe aici, că voi stricaţi tot ce facem noi! Nu te astâmperi, ia zi, vrei să pun doi indivizi să te bată, ca să te înveţi minte şi să nu mai scrii tot felul de prostii în ziare? (…) Nu mai are ce căuta ăsta la stadion, iar dacă vine, aruncaţi-l din tribună pe panarama asta!”, exemplifică minuţios Gheorghe Bunea Stancu.
Desigur, tentaţia de a zice că Stancu a atins apogeul propriei naturaleţi este inerentă, însă, dincolo de acest aspect, preşedintelui CJ pare a-i fi intrat un ghimpe în coastă. Şi ghimpele nu cred că se numeşte “Obiectiv-Vocea Brăilei”, ci poate o “vibraţie” de la centru combinată probabil şi cu câţiva scheleţi…legislativi…ascunşi în cămară…Aşadar, nu ar fi o carenţă dacă am spune că lui Gheorghe Bunea Stancu au început, cum se spune în popor, să-i tremure nădragii. Curioasă este şi lipsa constantă de reacţie a celorlalţi PSD-işti brăileni în faţa “praxisului” stăncian. Nu înţeleg cum politicieni care se pot lăuda cu performanţa de a fi nişte adepţi ai sănătăţii mintale, precum senatorul Ion Rotaru, primarul Aurel Simionescu, Doru Damian sau Sorin Boşneag, acceptă, fără a crâcni, ca Stancu să conducă partidul după etica pestilenţială a unui patron de latrină publică. De fapt, există o explicaţie. O explicaţie simplă, clasicizată. Ori aceştia îl lasă pe Bunea Stancu să-şi dea singur cu tifla-n cap, ceea ce, în opinia mea, nu ar fi tocmai o alegere greşită, ori sunt legaţi de acesta prin sute de iţe afacereşti pe care nu-şi permit să le rupă sau, în caz că ar comite acest păcat capital, nu-şi pot permite extravaganţa de a suporta iminenţa unui “deficit de capital”…De, n-ai cum să te opui canonului politic românesc contemporan, care pare să spună că un partid adevărat e un partid care ştie să-ţi dea cu sapa-n cap şi să-ţi lase impresia că de fapt te mângâie cu palma bunicuţei din poveste.
Oricum, nu ar fi nicio mirare dacă, în viitorul apropiat, domniei sale, electrocutat de cine ştie ce fascicul inspirator, i-ar veni ideea gingaşă de a scrie pe zidul redacţiei noastre “Moarte Oligofrenilor”, cu o rămurică înmuiată într-o farfurie cu balegă fabricată la “Caruz Brăila”. Ar fi probabil tot o atestare cinstită a personalităţii sale complexe de gânditor-psiholog, ca să ne raportăm încă o dată la cartea de vizită a domnului preşedinte, masseurul oficial al sportului brăilean.
